Un sfânt al timpurilor noastre
Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (1912–2002), numit „Duhovnicul Bucureștilor" și „Apostolul Bucureștilor", este primul sfânt ortodox canonizat care a trăit în secolul al XXI-lea. Viața sa este dovada vie că sfințenia nu aparține doar trecutului îndepărtat, ci este posibilă aici și acum.
Viața timpurie
Născut Serghei Boghiu la 7 octombrie 1912 în Cuconeștii Vechi, județul Bălți (Basarabia), a intrat în viața monahală la doar 14 ani, la Mănăstirea Rughi din județul Soroca. A studiat la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica (1932–1940), la Academia de Belle Arte din București (1940–1945) și la Facultatea de Teologie din București (1942–1946).
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Dobrușa sub numele Sofian (1937), hirotonit ierodiacon în 1939 și ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea Antim din București, pe care a condus-o ca stareț.
Rugul Aprins
A fost membru al mișcării „Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim — un cerc unic de intelectuali, teologi și duhovnici care căutau renașterea spirituală prin rugăciunea inimii (rugăciunea isihastă). Numele mișcării venea din episodul biblic:
„Și i S-a arătat îngerul Domnului într-o flacără de foc, din mijlocul unui rug; și el a privit, și iată, rugul ardea cu foc, dar rugul nu se mistuia." (Ieșire 3:2)
Rugul care ardea fără să se mistuie este simbol al prezenței lui Dumnezeu care luminează fără să distrugă — și al Maicii Domnului, care L-a purtat pe Dumnezeu în pântece fără să fie mistuită de focul dumnezeiesc. Membrii cercului căutau această experiență a luminii dumnezeiești prin rugăciunea neîncetată.
Din cerc făceau parte personalități precum: Alexandru Mironescu, Ion Marin Sadoveanu, Paul Sterian, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor (viitorul monah Daniil), și mulți alții — intelectuali care au descoperit că cea mai mare aventură a minții este întâlnirea cu Dumnezeu.
Mărturisirea prin suferință
În 1958, regimul comunist a arestat membrii „Rugului Aprins" și l-a condamnat pe Părintele Sofian la muncă silnică. A suportat închisoarea cu blândețe și răbdare, împlinind cuvântul Mântuitorului:
„Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind, din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri." (Matei 5:11-12)
A fost eliberat în 1964, în urma decretului general de grațiere. Nu a purtat niciodată resentimente față de cei care l-au persecutat.
Pictor de biserici
Ca pictor bisericesc de mare talent, a pictat numeroase lăcașuri de cult din țară și din străinătate: Schitul Darvari, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Radu Vodă din București, Catedrala din Homs și biserica din Hama (Siria), Mănăstirea Deir-El-Harf din Liban.
Arta sa era o formă de rugăciune — fiecare icoană, o fereastră spre lumea nevăzută. Spunea că pictorul de biserici nu „creează", ci „descoperă" chipul sfântului care este deja acolo, ascuns sub văl.
Cuvintele Părintelui Sofian
„Rugăciunea este respirația sufletului. Fără rugăciune, sufletul se sufocă."— Sfântul Sofian de la Antim
„Iubirea nu se predică, se trăiește."— Sfântul Sofian de la Antim
„Biserica nu e o instituție, e o comuniune de iubire."— Sfântul Sofian de la Antim
Aceste cuvinte simple, pline de înțelepciune, atrăgeau sute de oameni la Mănăstirea Antim. Părintele Sofian nu predica de la amvon; predica prin felul în care trăia — cu blândețe, smerenie și o bucurie liniștită care nu ținea de împrejurări.
Ultimii ani și adormirea
A rămas la Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții, slujind cu blândețe și dăruire ca duhovnic, având sute de ucenici duhovnicești. A trecut la cele veșnice pe 14 septembrie 2002, în ziua Înălțării Sfintei Cruci — o potrivire providențială pentru cel care a purtat crucea mărturisirii toată viața.
Canonizarea
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea sa în iulie 2024, alături de alți 15 mărturisitori ai credinței din secolul al XX-lea. Proclamarea locală a canonizării are loc pe 16 septembrie 2025 la Mănăstirea Antim din București.
Ce ne învață Sfântul Sofian
- Sfințenia este posibilă azi — Nu trebuie să trăim în deșert. Sfințenia se trăiește în mijlocul lumii, prin blândețe și rugăciune.
- Arta ca rugăciune — Orice muncă făcută cu iubire devine slujire lui Dumnezeu.
- Iertarea persecutorilor — Nu a purtat ură celor care l-au închis. „Iubirea nu se predică, se trăiește."
- Biruirea răului cu binele — Nu prin luptă, ci prin iubire.
„Să nu vă biruiască răul, ci biruiți răul cu binele." (Romani 12:21)
Prăznuirea sa se face pe 16 septembrie.
Biserica noastră din Baden îl cinstește ca ocrotitor spiritual al comunității, cerându-i mijlocirea în rugăciunile noastre. Prin exemplul său, ne amintim că sfințenia nu este un ideal îndepărtat, ci o chemare la care fiecare dintre noi poate răspunde.