Ocrotitorii Parohiei Baden

Sfântul Atanasie cel Mare (296–373), Arhiepiscop al Alexandriei, este unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii și una dintre cele mai puternice voci ale creștinismului din primele secole. Născut în Alexandria, Egipt, a primit o educație teologică profundă și a devenit diacon al Bisericii la o vârstă foarte tânără. A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) ca diacon al Episcopului Alexandru, unde a avut un rol esențial în combaterea ereziei ariene. Arius susținea că Fiul lui Dumnezeu este o creatură, nu de aceeași ființă cu Tatăl — o învățătură pe care Atanasie a combătut-o cu toată puterea, apărând cuvintele Evangheliei: „Eu și Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). După ce a devenit Arhiepiscop al Alexandriei în 328, a fost exilat de cinci ori de împărați romani care susțineau arianismul. A petrecut în total 17 ani în exil, dar nu a cedat niciodată în apărarea dreptei credințe. În timpul exilurilor a trăit printre călugării din deșertul Egiptului, scriind biografia Sfântului Antonie cel Mare, care a inspirat monahismul creștin. Scrierile sale teologice, în special „Despre Întruparea Cuvântului" și „Cele trei cuvântări împotriva arienilor", au fundamentat doctrina Sfintei Treimi și au influențat Crezul Niceo-Constantinopolitan pe care îl rostim la fiecare Sfântă Liturghie. Atanasie a arătat că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască — o teză centrală a teologiei ortodoxe. „Athanasius contra mundum" — „Atanasie împotriva lumii" — este expresia care descrie curajul său. Când aproape toți episcopii au cedat presiunii politice și au acceptat arianismul, Atanasie a rămas singur, neclintit. Exemplul său ne învață că adevărul credinței nu se stabilește prin majoritate, ci prin fidelitate față de Revelația dumnezeiască. Sfântul Atanasie scria: „Cuvântul S-a făcut trup pentru ca noi, primind Duhul Său, să ne îndumnezeim." Această viziune luminoasă asupra mântuirii — nu doar iertare, ci transformare — rămâne inima teologiei ortodoxe. Este considerat „Părintele Ortodoxiei" și „Stâlpul Bisericii". Prăznuirea sa se face pe 18 ianuarie, împreună cu Sfântul Chiril al Alexandriei. Biserica noastră din Baden îl are ca ocrotitor principal. Sub protecția sa, ne rugăm pentru întărire în credință, curaj în mărturisire și unitate în comunitatea noastră, urmând îndemnul Apostolului: „Fiți tari, neclintiți" (1 Corinteni 15:58).

Sfântul Apostol Petru, născut Simon, a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos și este considerat conducătorul lor. Pescar din Betsaida, Galileea, împreună cu fratele său Andrei, a fost chemat de Iisus cu cuvintele: „Vino după Mine și te voi face pescar de oameni" (Matei 4:19). Petru a fost martor al celor mai importante momente din viața Mântuitorului: Schimbarea la Față pe Muntele Tabor, învierea fiicei lui Iair, rugăciunea din Grădina Ghetsimani. El a fost cel care a mărturisit: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu" (Matei 16:16) — mărturisire pe care Hristos a numit-o „piatra" pe care va zidi Biserica Sa. Deși L-a tăgăduit pe Hristos de trei ori în noaptea patimilor, lacrimile sale amare de pocăință l-au adus înapoi. Această cădere și ridicare ne arată că nimeni nu este dincolo de iertarea lui Dumnezeu. După Învierea Domnului, Iisus i-a cerut de trei ori: „Paște oile Mele" (Ioan 21:17), restabilindu-l în misiunea sa apostolică — câte o întrebare pentru fiecare tăgăduire. La Cincizecime, Petru a ținut prima predică creștină, plină de puterea Duhului Sfânt, prin care s-au botezat 3.000 de suflete într-o singură zi (Fapte 2:41). Pescarul timid devenise stâlpul Bisericii. Din prima sa epistolă ne îndeamnă: „Fiți totdeauna gata să dați răspuns oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră" (1 Petru 3:15). Și tot el scrie: „Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt" (1 Petru 2:9) — cuvinte care definesc chemarea fiecărui creștin. A propovăduit Evanghelia în Ierusalim, Antiohia, Pont, Galatia și Roma. A scris două epistole canonice care fac parte din Noul Testament. A fost răstignit cu capul în jos în Roma, în timpul persecuțiilor împăratului Nero (circa 64–67 d.Hr.), considerând că nu este vrednic să moară la fel ca Învățătorul său. Mormântul său se află sub Bazilica Sfântul Petru din Vatican. Prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel se face pe 29 iunie. Viața lui Petru ne învață că Dumnezeu nu caută oameni perfecți, ci inimi sincere, gata să se ridice din cădere cu și mai multă dragoste.

Sfântul Apostol Pavel (5–67 d.Hr.), numit „Apostolul Neamurilor", s-a născut în Tars, Cilicia, cu numele Saul. Cetățean roman de origine evreiască, a studiat Legea iudaică la picioarele lui Gamaliel în Ierusalim, devenind un fariseu zelos. Inițial un persecutor înverșunat al creștinilor, a asistat la uciderea cu pietre a Sfântului Ștefan, primul martir creștin. Pe drumul spre Damasc, a fost orbit de o lumină cerească și a auzit glasul lui Hristos: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?" (Fapte 9:4). Această întâlnire i-a schimbat radical viața — cel mai mare vrăjmaș al Bisericii a devenit cel mai mare apostol al ei. După botez și trei ani de retragere în Arabia, a devenit cel mai mare misionar al creștinismului. A întreprins trei călătorii misionare în Asia Mică, Grecia și Roma, întemeiind comunități creștine în Corint, Efes, Filipi, Tesalonic, Colose și multe altele. A scris 14 epistole care formează o parte esențială a Noului Testament. Dintre cele mai cunoscute cuvinte ale sale: „Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește" (1 Corinteni 13:4) — cel mai frumos imn al iubirii creștine. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine" (Galateni 2:20) — esența vieții duhovnicești. „Acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (1 Corinteni 13:13). „Toate le pot în Hristos, Cel care mă întărește" (Filipeni 4:13) — mărturisirea puterii care vine din credință. A suferit nenumărate încercări: „De cinci ori am luat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine" (2 Corinteni 11:24-25). Și totuși scria: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?" (Romani 8:35). A fost decapitat la Roma în timpul persecuțiilor lui Nero, primind cununa muceniciei. Ultimele sale cuvinte scrise: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit" (2 Timotei 4:7). Prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel se face pe 29 iunie. Viața lui Pavel ne arată că niciodată nu e prea târziu pentru o transformare radicală — harul lui Dumnezeu poate schimba și cea mai împietrită inimă.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (1912–2002), numit „Duhovnicul Bucureștilor" și „Apostolul Bucureștilor", este primul sfânt ortodox canonizat care a trăit în secolul al XXI-lea. Născut Serghei Boghiu la 7 octombrie 1912 în Cuconeștii Vechi, județul Bălți (Basarabia), a intrat în viața monahală la doar 14 ani, la Mănăstirea Rughi din județul Soroca. A studiat la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, la Academia de Belle Arte din București și la Facultatea de Teologie din București. A fost tuns în monahism sub numele Sofian (1937), hirotonit ierodiacon în 1939 și ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea Antim din București, pe care a condus-o ca stareț. A fost membru al mișcării „Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim — un cerc unic de intelectuali, teologi și duhovnici care căutau renașterea spirituală prin rugăciunea inimii (rugăciunea isihastă). Numele mișcării venea din episodul biblic al rugului care ardea fără să se mistuie (Ieșire 3:2), simbol al prezenței lui Dumnezeu care luminează fără să distrugă. În 1958, regimul comunist a arestat membrii „Rugului Aprins" și l-a condamnat pe Părintele Sofian la muncă silnică. A suportat închisoarea cu blândețe și răbdare, împlinind cuvântul Apostolului: „Fericiți veți fi când vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind, din pricina Mea" (Matei 5:11). A fost eliberat în 1964. Ca pictor bisericesc de mare talent, a pictat numeroase lăcașuri de cult: Schitul Darvari, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Radu Vodă din București, Catedrala din Homs și biserica din Hama (Siria), Mănăstirea Deir-El-Harf din Liban. Arta sa era o formă de rugăciune — fiecare icoană, o fereastră spre lumea nevăzută. Părintele Sofian spunea: „Rugăciunea este respirația sufletului. Fără rugăciune, sufletul se sufocă." Și: „Iubirea nu se predică, se trăiește." Aceste cuvinte simple, pline de înțelepciune, atrăgeau sute de oameni la Mănăstirea Antim. A rămas la Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții, slujind cu blândețe și dăruire ca duhovnic. A trecut la cele veșnice pe 14 septembrie 2002, în ziua Înălțării Sfintei Cruci. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea sa în iulie 2024, alături de alți 15 mărturisitori ai credinței. Proclamarea locală a canonizării are loc pe 16 septembrie 2025 la Mănăstirea Antim din București. Viața Sfântului Sofian ne arată că sfințenia este posibilă și în vremurile noastre. Nu prin fapte spectaculoase, ci prin blândețe, răbdare, rugăciune și iubire necondiționată — „Să nu vă biruiască răul, ci biruiți răul cu binele" (Romani 12:21). Biserica noastră din Baden îl cinstește ca ocrotitor spiritual al comunității, cerându-i mijlocirea în rugăciunile noastre.